IT & STIINTA
Tu cu cine faci smartphoning? (Telefoane mobile)
Publicat: 2010-08-31 15:15:57
Telefonul mobil nu se defineste doar prin constructie, design si eventual specificatii tehnice. Un aspect foarte important, pe care foarte multi utilizatori il trec cu vederea atunci cand isi cumpara un telefon, il reprezinta sistemul de operare. El este cel care iti ofera libertate sau, dupa caz, iti impune limitari in folosirea telefonului. El este cel care imparte telefoanele in terminale obisnuite si inteligente. Din fericire, spre deosebire de situatia desktop-urilor, cand vine vorba de sistemele de operare pentru telefoane mobile, avem foarte multe optiuni. Desi sunt diferente destul de mari intre sisteme in ceea ce priveste cotele de piata, nu exista nici un producator care sa poata dicta asa cum dicteaza Microsoft in cazul sistemelor de operare pentru desktop. Cauzalitatea sistem - telefon De cele mai multe ori, utilizatorul isi poate alege telefonul in functie de sistemul de operare preferat. Aceasta este situatia ideala, situatie care nu este intotdeauna valabila. Exista anumite sisteme de operare "legate" de o marca. In acest caz, alegerea telefonului creaza o falsa alegere a sistemului de operare. Cele doua situatii sunt diametral opuse. Pe de o parte, exista situatia democratica in care un sistem de operare este disponibil pe mai multe marci de telefoane. In acest caz, utilizatorul care s-a hotarat asupra sistemului de operare, are de ales telefonul cel mai potrivit. La polul opus avem "dictatura" producatorilor care isi impun propriul sistem de operare pe telefoanele comercializate. Ghilimele deriva din faptul ca nu este o dictatura in sensul cunoscut de romani. Producatori precum Apple au tot dreptul sa faca asta si nimeni nu le poate impune altfel. Sisteme "legate" de telefon Cele mai bune exemple de sisteme de operare dependente de producatorul telefonului sunt iOS de pe iPhone si BlackBerry OS al celor de la RIM. Tot aici intra si Bada al celor de la Samsung, un sistem in care eu personal nu cred si nu-i prevad o viata prea lunga. In cazul acestor sisteme, alegerea este inversa. Alegand un telefon, te pricopsesti automat si cu sistemul de operare al producatorului. Nu se poate vorbi de o alegerea reala a sistemului de operare. Sisteme de operare independente Aceste sisteme se ghideaza dupa toate regulile pietei libere. Succesul lor depinde de functionalitatea oferita iar concurenta dintre ele duce la progres. Este cat se poate de simplu: daca un astfel de sistem este slab, utilizatorii il vor ignora iar producatorii de telefoane nu-l vor instala pe propriile telefoane. Invers, daca sistemul este foarte bun iar utilizatorii il vor prefera, tot mai multi producatori il vor instala pe telefoanele lor. La ora aceasta, exista trei exponenti importanti ai sistemelor de operare independente: Symbian-ul celor de la Nokia, Android si Windows Phone (fostul Windows Mobile). Sa le luam pe rand. Pana sa apara iPhone si Android, batranul Symbian isi petrecea linistit batranetea fara a avea de gand sa mai evolueze la varsta lui. Apple si Google au schimbat insa starea de fapt iar Nokia s-a vazut nevoita sa-si improspateze sistemul de operare. Cu toate eforturile producatorului, Symbian-ul nu este inca la nivelul concurentilor amintiti. Atat ca interfata, cat si ca functionalitate, Nokia mai are muncit la el. Android se afla la polul opus. In prezent, el este cel care dicteaza ritmul, cel care aduce cele mai frecvente update-uri si cele mai multe inovatii. Si, nu in ultimul rand, este preferatul producatorilor. Iar asta nu poate insemna decat ca este apreciat si de utilizatori. Altfel nu l-ar fi adoptat masiv producatorii de telefoane. Al treilea "mare", a carui revenire o asteptam spre sfarsitul anului, este Windows Phone. Ca si Symbian-ul, Windows Mobile a cam ruginit in ultimii ani. Din acest motiv, Microsoft a decis sa o ia de la capat cu un sistem de operare schimbat si redenumit. Din ce am vazut pana, Windows Phone promite destul de mult si pare sa fie capabil sa readuca Microsoft in cartile mobilelor. In fond, la vremea lui si Windows Mobile era ultimul racnet. Unii cu software-ul, altii cu hardware-ul Sistemele de operare independente mai au un merit: scutesc producatorii de telefoane de calvarul realizarii software-ului. Iar asta e de bine pentru noi, utilizatorii. De cate ori nu ati dat peste un telefon construit foarte bine dar care avea la baza un software care lasa putin mai mult de dorit? Nu dam nume, ii stim cu totii. Asta se intampla deoarece producatorul se concentra pe dezvoltarea fizica terminalului si nu dadea mare importanta sau pur si simplu nu se pricepea la software. Cu un sistem de operare independent, producatorii de telefoane isi pot vedea linistiti de realizarea hardware-ului, lasand sistemul de operare in sarcina producatorului de software. In acest fel, software-ul ajunge in sfarsit la inaltimea telefonului. Facand abstractie de alte considerente, la ora actuala cele mai moderne sisteme de operare par a fi Android si iOS. Ramane de vazut cum va iesi Windows Phone si daca Symbian-ul va invia din propria cenusa ori Nokia se va salva cu MeeGo sau Maemo. Viitorul sistemelor de operare trebuie sa fie independent de producatorii de telefoane. Cu exceptiile amintite, iPhone si BlackBerry, producatorii care isi dau seama ca propriul sistem nu este suficient de bun ar trebui sa se orienteze catre solutii precum Android sau Windows Phone. [...] Cuvinte cheie: Android, iPhone, Windows Phone, SymbianSubiecte asemanatoare: » Optimus 7, primul telefon LG cu Windows Phone 7 pentru Europa » Dell Streak in redactia Go4it.ro » Fratia tabletei: dual boot Android si Windows » Nokia C7 prezentat in doua clipuri care risipesc orice mister » Se pregateste Apple de alte procese?Articol original - Tu cu cine faci smartphoning?, de pe site-ul go4it.ro...
Sursa:Go4IT
Tags: cine, faci, smartphoning , telefoane, mobile

CAUTARE

Font size: A   

A

   A